Consumul de cafea nu este evident lipsit de efcte nocive. Excesul, însemnând o cantitate mai mare decât poate tolera organismul unei persoane, poate produce nervozitate, insomnie, ameţeli, cefalee, palpitaţii. Adversarii cafelei pretind că, asemenea alcoolului, cafeaua stimulează numai pentru moment sistemul nervos, ideaţia şi efortul fizic.
Deşi există studii care au încercat să investigheze o relaţie între consumul de cafea şi nivelul de colesterol, rezultatele sunt contradictorii. Totuşi, unii specialişti consideră că abuzul de cafea poate creşte colesterolul la anumiţi indivizi. Responsabile de acest lucru par a fi uleiurile din cafea. Cafeaua este contraindicată persoanelor care suferă de inimă, celor hipertensivi, bolnavilor neuropaţi, hipocondrici, nevrotici, sau celor care suferă de insomnie. Gravidele sunt sfătuite să evite consumul de cafea, la fel şi persoanele cu risc crescut de osteoporoză.
Pierderile de sarcină, copii care au la naștere, o greutate sub limita normală, infertilitatea, toate acestea sunt asociate cu un consum ridicat de cafea. Totuși există prea puține dovezi certe care să arate că un consum moderat de cafea în timpul sarcinii poate influența negativ fătul sau mama.
Oamenii de știință au avut mari dificultăți în a face legătura între consumul de cafea și pierderile de sarcină. Există foarte multe confuzii și păreri în acest domeniu. Spre exemplu, s-a descoperit faptul că femeile care nu au grețuri în timpul sarcinii sunt mai predispuse să piardă sarcina sau să sufere un avort spontan.
Acest lucru este posibil să se
întâmple deoarece multe dintre femeile însărcinate nu reușesc să "stea departe" de băuturile și alimentele care provoacă greață. Ca atare, cafeaua poate fi pusă la un loc cu celelalte produse care ar trebui evitate în cele 9 luni de sarcină.
Copiii care se nasc cu o greutate scăzută, sub limita normală, reprezintă un fenomen care nu a putut fi legat stiințific de consumul exagerat de cafea, în cazul femeilor. Un studiu din anul 1993 arată că femeile însărcinate care au consumat peste 800 mg de cafea zilnic nu au fost supuse unui risc mai mare de a naște un copil cu o greutate sub limita normală decât femeile care nu au băut cafea sau care nu au avut un consum de cafea atât de mare.
Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă cred despre cafea şi cafeină, că sunt mult mai puţin periculoase faţă de băuturile răcoritoare precum cola, mai ales cele fără zahăr. Se pare că zahărul adăugat în cafea este cu mult mai periculos decât cafeaua în sine.
Un lucru este cert: culturile de cafea sunt printre cele mai contaminate cu pesticide, fertilizatori şi ierbicide. Dacă eşti consumator de cafea ar fi de preferat să bei cafea ecologică. Mare atenţie şi la filtrele folosite! Cele albe, care sunt probabil şi cele mai utilizate, sunt înălbite cu substanţe pe bază de clor, iar o parte dintre acestea ar putea ajunge în cafeaua dumneavostră în timpul filtrării.
Cafeaua are o tradiţie uriaşă în spate. Este consumată de sute de ani, şi probabil că îşi consolidează istoria cu fiecare cană băută.exact la fel e si la mine
Deleted Member said:
cafea beau rar, f .rar, culmea ca la mine nu prea are efect, asa bine dorm dupa cafea:)).
in schimb imi place gustul si cand am o zi mai grea si nu prea dorm uneori mai beau o gura de cafea dar parca dupa aceia dorm mai bine:).
ceaiul verde mi se pare mai eficient in cayul oboselii:D.