Forums » Cum si când să îmi aleg partenerul de viață

Patologia virtutii

  • O umbră-i omul pe pământ
    autor: Nichifor Nicu
    18/05/2020/ ora: 1...  more
  • An article about the differences between love and lust hardly se...  more
  • Salutare oameni, doresc sa recomand tuturor oamenilor interesati...  more
  • Pe zi ce trece se simte o nerăbdare în societate și am o stranie...  more
  • Hear what Jesus says about divorce and remarriage. The clause &a...  more
  • Anii 30 d.Hr, primăvara. O zi ce părea obișnuită pentru mulți s-...  more
  • Există ceva neatins de virus, neatins de arme, de foc, de tsunam...  more
  • Cugetând într-o seară, m-am mâhnit în sinea mea înțelegând o rea...  more
  • Cine sunt ei?
  • Un profesor se plimba prin fața tablei în timp ce preda clasei d...  more
  • Azi m-am gândit să vă scriu voua, oameni care ați simțit cât de ...  more
  • Lipește-ți viața de Scriptură
    autor: Nichifor Nicu
    25/03/2020. o...  more
  • 3 Adevăruri încurajatoare de amintit când lucrurile se precipită...  more
  • -
  • Robia amvonului
    autor: Nichifor Nicu

    Avem frați ce nu renunță l...  more
  • Poți fugi dar nu te poți ascunde
    autor: Nichifor Nicu
    28/02/2020...  more
  • Studiile arată că o femeie abea la al 6-lea selfie pare a fi cât...  more
  • Sa mergem pe munte unde Isus a luat trei ucenici,Petru,Iacov si ...  more
  • Într-o zi un băiat văzându-și vecinul că este plin de succes, de...  more
  • Unul din cei mai creativi și îndrăgiți scriitori, Mark Twain, mu...  more
    • 12 posts
    June 2, 2018 6:51 PM EEST
    Fratilor, pentru ca observ cum se pun problemele in lumea neoprotestanta vizavi de domeniile vietii in general, cum este definita virtutea, ma simt obligata sa scriu din nou. Ceea ce ne este caracteristic noua, crestinilor din Romania este o religie luata de-a gata, in care individul practica un principiu de dragul principiului in sine, nu pentru ca i-ar intelege sensul si il practica stramb, fara sa-l adapteze la realitate, la situatiile pe care le are. Este exact metoda care duce la uciderea psihica a omului cu principiul, care ar trebui tocmai el sa slujeasca binelui omului, sau al semenului sau si nu distrugerii sale. Daca ma opresc la domeniul castitatii, promovat de noi, observ o obsesie excesiva pentru castitatea in sine, nu pentru roadele ei. Toti urmaresc sa nu manifeste nici un fel de exprimare fizica (atingeri, saruturi, imbtatisari) pana la casatorie si sunt oripilati daca un posibil partener nu este virgin in momentul cand il gasesc, dar nu se pun problemele cu adevarat importante pentru casatorie: compatibilitatea, afinitatile, iubirea autentica intre doua persoane. (Sunt in oala cu virginitatea cand spun lucrurile astea, o zic din timp, sa nu ma suspectati, pentru ca vreau sa urmariti unde bat, nu in alta parte). La ce ne foloseste abstinenta inainte de casatorie, daca dupa casatorie privim femeia (sau partenerul) tot ca pe un obiect sexual? Curvarul trateaza femeia ca obiect sexual din start, fara sa-si mai bata capul cu casatoria. Dar pe noi ne juta la ceva faptul ca am amanat tratarea femeii ca obiect sexual si ca obiect de uz casnic pana o luam in casatorie? Credeti ca pentru aceasta a dat Dumnezeu porunca abstinentei inafara relatiei maritale? Ea nu este o problema de timp: cand am voie sa fac ***, ci de perspectiva asupra relatiei de cuplu. Fratilor, rolul abstinentei este sa ne faca capabili sa tratam partenerul de *** opus ca persoana, sa-i vedem valorile, structura, personalitatea, sa devenim apti pentru a iubi, pentru a construi o relatie completa, nu de suprafata, o relatie care sa rezolve intr-adevar problema singuratatii, nu sa ajungem singuri in doi. Haideti sa incercam sa aplicam principiile lui Hristos astfel incat sa ne foloseasca la ceva, nu sa ne amane distrugerea pe mai incolo si sa creeze patologii pana atunci. Nu cred ca este sanatos ca manifestarea afectiunii fizice inainte de casatorie sa devina o fobie. Daca nu avem libertatea sa aratam pasiune fata de un posibil partener in nici un fel, ma indoiesc ca il ajutam pe acel partener sa se deschida in mod natural. Si relatia fizica are nevoie de o gradare, nu ne putem deschide ditr-odata, doar pentru ca avem actele de casatorie, iar omul matur poate sa traseze limite sanatoase, in functie de persoana. Afectiunea se exprima prin cuvinte, gesturi, imbratisari, etc. In loc sa ne obsedeze ca ne manifestam atractia, ar fi mai constructiv sa ne intrebam daca iubim acea persoana si daca stim ca da, sa incercam sa o iubim adecvat ei. Observ obsesii doctrinare si in celelalte domenii, care, in general vizeaza preocuparea excesiva pentru forme, in detrimentul continutului. De exemplu, un penticostal tipic crede ca uniforma compusa din fusta si batic la femeie e o porunca imuabila, astfel incat ar fi in stare sa oblige femeia sa se imbrace in fusta si daca ar locui intre eschimosi, in Arctic, la -60 de grade celsius, sau ar suferi cu tiroida, ceea ce amplifica foarte tare senzatia de frig, sau cand merge in tabere pe varfuri de munte unde este inadecvat acel echipament. Daca luam oricare porunca a Bibliei, avem aceeasi tendinta de a o aplica fara a tine cont de context. "Sa nu minti" am aplica-o si in puscariile comuniste, unde Traian Dorz a mintit ca sa nu-i omoare comunistii pe alti frati. Aplicam interzicerea divortului chiar si in cazurile grave de abuz in familie, unde casatoria distruge femeia si copiii. (Vizionati filmul "Nevasta pastorului", din cate stiu e dupa caz real). Se predica principii batute-n cuie, dar nici un predicator nu ia in considerare cazurile si nu adapteaza principiul la ele. Fundamentalismul religios produce atatea daune crestinilor, incat ei intretin activitatea psihiatrilor, pentru ca sunt cei mai expusi la pericolul bolilor mintale si la esecuri in viata. Vreau sa ma folosesc de cateva fragmente din cartea lui Andrei Plesu, "Minima moralia". Cred ca ar fi de folos, este foarte explicit. “Curajul, blandetea, generozitatea, prudenta, cumpatarea si celelalte nu sunt decat un posibil al virtutii. Pentru a deveni adevarate virtuti, ele trebuie sa fie bine profesate. Dar virtutile pot fi prost profesate. Si atunci, alaturi de viciile rezultate din contrarierea in plus sau in minus a “virtutii” apar o serie de alte vicii, rezultate din insasi substanta ei, din manipularea ei deficienta.
    Ex.: blandetea e o medie intre irascibilitate si indiferenta, sfiala intre timiditate si nerusinare, etc
    Viciul e proasta valorificare a unui principiu neutru si nu simpla contrazicere a unei virtuti. Desfraul e contrazicerea castitatii. Dar pentru aceasta, castitatea nu e inca o virtute. E un principiu neutru care, bine practicat conduce la virtute si prost practicat la sminteala. Exista infranari saracacioase, dupa cum exista risipiri sporitoare. Viciul poate aparea, deci si la nivelul excesului prin lipsa, dar si la nivelul virtutii insesi ca lipsa a excesului. Se pot practica aberant toate virtutile.
    Morala curenta, concentrata victorian asupra viciilor uita adesea aceasta sectiune a spatiului moral pe care am putea-o numi patologia virtutii.
    Morala datoriei e un schematism etic, de care au nevoie firile fara dotatie etica pentru a functiona cat de cat onorabil. Cand nu iubesti in mod spontan binele, ti se cere macar sa-l respecti. Cand talentul nu te ajuta sa gasesti expresia optimala a conduitei intr-o situatie data, ti se ofera retetarul ei. Simtul datoriei e formula de minima rezistenta a faptei morale: te porti cum trebuie nu pentru ca stii de ce, ci pentru ca asa se cade; pentru ca e de datoria ta sa o faci, conform unui cod pre-judecat, pe care nu reusesti sa-l interiorizezi decat pe calea supunerii. Iradierea unui fapt pornit din simpla datorie fata de aceea a unui fapt hranit de vocatie etica e de o caracteristica raceala. Un sec halou de indiferenta inconjoara gestul indeplinit cu zel disciplinar, in vreme ce, acelasi gest indeplinit cu entuziasmul unei dedicari morale libere e cald pana la incandescenta.
    Un bun sfatuitor e cel care vorbeste desfranatului despre abstinenta cu acelasi tact cu care vorbeste celui ne-simtitor si acru despre placeri. Un bun sfatuitor nu are convingeri normative imuabile: el raspunde intotdeauna potrivit cu chipul celui care intreaba. Iar aratatorul sau nu se va inalta niciodata pedant dinaintea oamenilor, aratand spre ceruri nemiloase, sau, si mai rau- spre propria sa, uscata si falsa exemplaritate.”“Orice credincios ştie că nu va fi niciodată - în planul virtuţii - la nivelul cerut. Dar nimeni nu se gândeşte să abdice de la efortul ascetic, sub cuvânt că, oricum, el e de neîmplinit. Aspir ofensiv la desăvârşire, ştiind bine că n-o voi dobândi. La fel, trebuie să aspir ofensiv la cunoaştere, ştiind bine că n-o pot deţine. Vom fi măsuraţi cu măsura aspiraţiei noastre şi nu cu aceea a realizării ei. Dacă n-ar fi aşa, nimeni dintre noi nu s-ar mântui.”
    Prezint si cateva idei pe care el le-a spus intr-un dialog despre prostie:“Intai si-ntai, prostu-i cineva care stie. E sigur. N-are dubii si daca esti atent, iti si explica. Daca nu-ntelegi, esti prost. Sau daca nu esti de acord cu ce iti explica el.
    Prostul, in general nu poate fi contrazis, are convingeri de beton. Incapatanarea si opinia patimasa sunt dovezile cele mai sigure ale prostiei.
    Pe langa ca prostul e stiutor, in general e si foarte serios, e solemn, e statuar, e inflexibil, e mineral.
    Prostul e si sfatos. Are solutii. Eu cand aud pe cineva zicand: “Stai sa-ti explic”, intru in panica.
    Si din cauza ca este atat de stiutor si atat de sigur pe el, prostul in general e un om fericit.
    Standardizarea e una din categoriile prostiei. A gandi cum gandeste o categorie, a nu gandi niciodata cu capul tau, sau rareori si a vorbi cum “se vorbeste”.
    Gandirea pozitiva e opusul gandirii. Daca gandesti, nu poti sa gandesti roz tot timpul, nu poti sa canti pe do de sus in permanenta. Gandirea e ceva viu, in care incap penumbre, dubii, semne de intrebare si asa mai departe.
    La capitolul prostie intra si prejudecatile, intra si ideologiile, mai ales.O problema este si specializarea ingusta: oameni care stiu bine un singur lucru. Dom-le, nu inteleg asta cu “stiu putin, dar ce stiu, stiu bine”. Daca stii putin, nu poti sa stii bine. Trebuie sa ai cat de cat un unghi de deschidere.
    Apropo de prostie, se invoca mereu pasajul biblic, evanghelic, “sarac cu duhul”. Si asta-i un fel de scuza, ba chiar un fel de afectiune. Dom-le, “Fericiti de cei saraci in duhul” .
    Toti traduc asta: “fericiti aia mai natangi, care sunt la locul lor…” In Evanghelia dupa Luca nu apare “saraci cu duhul”, ci apare “fericiti cei saraci.” Dar “saraci cu duhul a dat o intreaga ideologie, care pare sa se sprijine pe un text evanghelic, despre faptul ca … prostia-i buna. Prostia e vinovata pentru ca simtomele ei sunt corigibile. Nu vorbesc de prostia clinica. Tot ce am vorbit mai inainte se poate corecta, daca vrei. Poti sa nu te declari stiutor tot timpul, poti sa nu mai fii sfatos tot timpul, poti sa nu mai fii militant tot timpul si solemn. Astea sunt vicii care se pot corija. Nu le corijezi, devii pietroi. Si ca atare, devii manipulabil, esti o buna poarta de intrare in lume a raului.
    Prostia e altceva decat ignoranta. Poti combate ignoranta, prin informare, dar pentru prostie trebuie sa ai alte instrumente." (Andrei Plesu).
    Fratilor, Hristos este adevarul absolut, insa felul omului de a-L intelege nu este niciodata adevar absolut. Toti avem de facut corecturi pe tot parcursul vietii in modul cum ii intelegem invataturile, asa ca avem nevoie de flexibilitatea mintii pana la mormant. Nadajduiesc ca va este de folos ce am scris. Fiti binecuvantati.