Cuprinde-mă, Doamne cu funia dragostei Tale,
Căci eu sunt ca o frunză suflată-n colo și încoace,
Sunt ca puful de păpădie,
Ca vântul care vara adie.

Ancorează-mi picioarele pe a Ta cale
Cu funiile dragostei jertfitoare,
Să nu alunece nici la dreapta, nici la stânga,
Să duc până la capăt părânga!

Limpezește-mi gândul de frici și îndoieli,
De tot ceea ce spulberă liniștea din nopțile-mpresurate de amăgeli.
Umple mintea mea de a Tale neschimbătoare promisiuni,
Care se împlinesc, la ceasul Tau sub formă de cununi!

Curăță-mi ochii de răutate,
Îndreaptă-mi privirea doar spre lucruri care sunt lăudate!
Să privesc din zori de zi și până-n noapte,
În Cuvântul Tău care-mi dă deplină libertate!

Învață mâna mea doar ce-i vrednic să lucreze,
Să fiu un zidar sau unul care știe să foreze,
Care caută pietrele scumpe în adâncuri pierdute
Să fie folosite în a Domnului redute!

Sculptează-mi, Doamne, voința în Stâncă,
Orice furtuni ar veni să nu mă smulgă
Din Mâna Ta și-al Tău Braț Puternic,
Să-ți rămân credincios până vei reveni, falnic!

Ajută-mă, Doamne, ființa să-mi oglindesc,
În al Tău Cuvânt ceresc,
Să fiu un pământ mănos, reavăn,
Zilnic, tot mai mult cu Tine să mă asemăn!