Joseph Nechita Păcătuind, omul însuşi s-a aşezat sub o povară de VINĂ şi a ajuns să fie ameninţat de judecată.
A ajuns, de asemenea, să fie stăpânit de o FIRE în întregime re a, decăzută, şi are o inimă (un eu lăuntric) care este „nespus de înşelătoare şi fără nici o speranţă de vindecare“ (Ieremia 17.9).
În plus, păcatul a acţionat ca un drog subtil care a dezumanizat şi a pervertit RAȚIUNEA, voinţa şi judecata omului încât „nu este niciunul care înţelege, nu este niciunul care-L caută pe Dumnezeu“ (Romani 3.11).
Chiar şi în prezenţa harului şi a chemărilor duioase ale evangheliei, oamenii resping pe Acela care vrea să-i salveze şi preferă nebuniile goale şi trecătoare ale lumii. Ca o „mare turmă de porci“ (Matei 8.31, 32), se reped spre pieire.
De aceea, singura lor speranţă este intervenţia suverană a lui Dumnezeu.
F. B. Hole
9 hours ago
sadit lânga un izvor de apa care îsi da rodul la vremea lui, si ale carui frunze nu se vestejesc. Psalmi 1:3