Răspunde sincer cu ce scop ai venit aici (p.s : mincinoșii vor pieri in iazul de foc) .

Ai avut perioade in viața ta, când ai spus că Dumnezeu nu te ascultă și nu te iubește ?

Crezi că ai putea sta o perioadă destul de lungă fără să spui o minciună (sau chiar deloc), oricât de neînsemnată ar fi ?

Au primit toți membri familiei tale cuvântul lui Dumnezeu și trăiesc cu adevarat o viață de creștini ?

Acum ceva timp am auzit un discurs in care se zicea ca atunci cand cineva "trece la Domnul" nu trebuie sa ii spunem adio, ci "la revedere" (cand vom fi toti in Rai). Pe de alta parte am auzit si ca atunci cand "vom fi in Imparatie" si vom observa ca nu toti cei dragi ai nostri ne sunt alaturi, ne vom intrista si nu ne vom mai putea bucura pe deplin de ceea ce ne este pregatit, deoarece durerea despartirii nu va fi trecuta usor cu vederea. Voi ce credeti ?

Există om să poată trăi și să nu vadă moartea? Care să poată sa-și scape sufletul din locuința morților?

Pe cine credeți că influențează mai mult în ziua de astăzi ? Lumea pe biserică sau biserica pe lume ?

Considerați România ca fiind o țară creștină ?

Pe măsură ce oamenii vorbesc tot mai mult la telefon, vorbesc tot mai puţin cu Dumnezeu. Acum se pare că factura pentru convorbirile pe care le facem la telefonul mobil nu este mare, ofertele sunt bune ( 4000 de minute sau chiar mai mult ) , dar odată vom primi o factură care s-ar putea să ne sperie şi să ne dea fiori. Mulţi nu vor putea plăti acea factură. Costul ei se va calcula după următoarea formulă, rostită de chiar Domnul Isus: “Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.”

Trăim într-o lume în care este mai dramatic să îţi pierzi telefonul mobil decât să îţi pierzi virginitatea, dar oare pentru noi, copiii lui Dumnezeu, ce e mai dramatic ?

Am fost mereu pe principiul că libertatea este cea mai periculoasă persecuţie pentru creştini. Pentru cei care subestimau inteligenţa lui satan, îmi pare rău să vă spulber aceste ireale concepţii.

Dacă analizăm puţin istoria creştinismului, vom realiza că în vreme ce Hitler se spăla cu săpunul realizat din carnea evreilor din timpul Holocaustului, bisericile tot erau pline de oameni care Îl lăudau pe Dumnezeu printre lacrimi, dintr'o inimă sinceră şi nu doar de pe vârful buzelor, transpiraţi fiind, dar nu datorită Duhului Sfânt care îi cerceta, ci din cauză ca a fost foarte mare înghesuială în acea seară şi şi-au uitat evantaiul acasă, cum se întâmplă în zilele noastre, când termenul de “persecuţie” nu este prea mult mediatizat, dar totuşi convieţuieşte în vieţile noastre sub denumirea de “libertate”.

Mai primează în vieţile noastre voia lui Dumnezeu? Mai contează ca partenerul nostru de viaţă să nu-şi fi început viaţa sexuală înainte de căsătorie? Şi dacă s-a întâmplat să păcătuiască o dată, e de trecut cu vederea?