De o vreme încoace, virtutea supremă predicată pe toate canalele este toleranța, iar păcatul suprem, pentru care deja se dau legi cu amenzi și sancțiuni, este intoleranța.

Este toleranța o valoare în sine? Sau o slăbiciune, pentru că te pune în situaţia de a nu pune capăt răului și de a-l păstra lângă tine sub forme mai mult sau mai puţin benigne. De-a lungul istoriei sale, termenul a fost înţeles atât ca virtute, cât și ca slăbiciune.

Dacă pentru Voltaire, „discordia este marea boală a omenirii, iar toleranţa este singurul remediu pentru ea” sau dacă pentru Helen Keller, „consecinţa supremă a educaţiei este toleranţa”, pentru Dorothy L. Sayers lucrurile se văd radical diferit, afirmând că „ceea ce pe pământ se numește toleranţă, în iad se numește disperare.

Filosof și om politic englez, John Locke a scris în 1689 eseul său celebru „Scrisoare despre toleranţă”, în care afirma: „Toleranţa este caracteristica principală și cea mai importantă a adevăratei biserici.”

Un articol republicat în ediţia electronică a cunoscutei reviste Christianity Today reia o predică a evanghelistului Billy Graham din 1959 intitulată sugestiv: „Păcatul toleranţei”.

Este toleranța un păcat sau o virtute?

Cererea în căsătorie este evenimentul din cadrul unei relații în care o persoană cere mâna celeilalte persoane ca simbol al căsătoriei. Dacă cererea este acceptată atunci se marchează începutul logodnei. De cele mai multe ori are calitate de ritual, uneori implicând oferirea unui inel de logodnă și punerea unei întrebări formale, cum ar fi: „Te căsătorești cu mine?”.

Se spune că cererea în căsătorie trebuie să fie un moment special pentru ambii parteneri, o amintire pe care să o povestiți, cu plăcere și nostalgie, nepoților, peste ani.

Cum ți-ai imaginat sau îți dorești să fie acel moment? Cât mai original, romantic, extravagant, care să se desfășoare în public? Sau printr-un gest simplu și clasic, în privat, însoțit de un inel de logodnă și de o declarație de dragoste?

În Vechiul şi Noul Testament găsim referiri la „îngerii Domnului”, „un înger al Domnului” şi „Îngerul Domnului”. Se pare că atunci când se foloseşte articolul hotărât („îngerul”), se specifică o fiinţă unică, separată de ceilalţi îngeri. Îngerul Domnului vorbeşte ca Dumnezeu, se identifică pe Sine cu Dumnezeu şi exercită responsabilităţile lui Dumnezeu (Geneza 16:7-12; 21:17-18; 22:11-18; Exodul 3:2; Judecătorii 2:1-4; 5:23; 6:11-24; 13:3-22; 2 Samuel 24:16; Zaharia 1:12; 3:1; 12:8).

Este Îngerul Domnului, Domnul Isus până la întrupare? Isus a spus despre Sine că este „dinainte să se nască Avraam” (Ioan 8:58), aşa că este logic ca El să fie activ şi să lucreze în lume. Sau este o Teofanie, adică o manifestare vizibilă a lui Dumnezeu? Cei care L-au văzut pe Îngerul Domnului s-au temut pentru viaţa lor pentru că „L-au văzut pe Domnul”.

Generaţia Milenialilor refuză cu înverşunare căsătoria de la vârste fragede. Putem găsi o sumedenie de motive obiective care să justifice această situație: mulți au plecat în străinătate imediat după terminarea liceului sau a facultății, și astfel au amânat găsirea partenerului de viață; muncim sau studiem prea mult; în Biserică sunt întotdeauna mai multe femei decât bărbați; nu avem ocazii să ne cunoaștem, etc. Ne aflăm într-o lume care e în continuă schimbare, într-o fugă nesfârșită și în care oamenii se feresc de responsabilități. Căsătoria este văzută acum mai mult ca o barieră în viața personală și o piedică în calea perfecționării pe plan profesional. Un alt motiv pentru căsătoriile târzii este acela că cei mai mulți consideră că sunt prea imaturi pentru a se întreține singuri, iar a-și întreține propria familie îi sperie și mai tare. Psihologii au realizat studii prin care au demonstrat faptul că majoritatea oamenilor se consideră maturi abia după 30 de ani.

Vârsta medie la căsătorie a cunoscut o tendinţă de creştere, atât la femei, cât şi la bărbaţi, ajungând la 29,4 ani la femei şi 32,7 ani la bărbaţi. Trebuie menţionat faptul că în 1960, şi bărbaţii, şi femeile, făceau acest pas înainte de 25 de ani. Spre îngrijorarea părinților, a conducătorilor religioși, și a celor din jur, tinerii evanghelici se căsatoresc la o vârstă tot mai înaintată.

Dacă ești in situația menționată, care este motivul tău pentru care înca nu ai intrat in rândul celor căsătoriți? Dacă nu ești în situația menționată, care crezi că este motivul lor predominant?

Depresia este un cuvânt pe care îl auzim tot mai des în societatea noastră, este o stare ce are o largă răspândire, afectând milioane de oameni, atât creştini cât şi necreştini.
Cei care suferă de depresie pot experimenta sentimente intense de tristeţe, mânie, disperare, oboseală, şi o varietate de alte simptome. Depresia clinică este de natură fizică care trebuie diagnosticată de un specialist. Nu este cauzată de circumstanţele nefericite ale vieţii, şi nici simptomele nu pot fi alinate prin voinţa cuiva. Statistica spune că numărul oamenilor diagnosticați cu depresie crește anual cu 20%. Partea îmbucurătoare este că Domnul Isus vrea să vină în ajutor, El e Cel care nu ne lasă nicidecum. El vrea să ne ajute, dar trebuie să avem și noi voință.

Probabil că la un moment dat în viață fiecare om a experimentat sau va experimenta această stare, mai mult sau mai puțin.

Din experiența ta, cum ai reușit să învingi depresia? Sau cum crezi că poate un creștin să depășească perioada de depresie?

De ce credeți că românii nu recurg la adopție la fel de des precum o fac străinii?

Uneori, singurătatea nu este ușoară. Ca persoană necăsătorită, în timp ce aștepți persoana potrivită, întâlnești diverse persoane. Cu unele, începi o cunoaștere mai apropiată în scopul unei relații pentru căsătorie. Daca îți dai seama de la început, că este o persoană sau companie nepotrivită pentru tine, continui să ai relația, doar ca să ai cu cine iesi, petrece timpul? Sau închei, alegând să suporți prețul singurătății, în așteptarea persoanei potrivite?

Marșul pentru Viață e deschis tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice. Prin activitățile pro-viață desfășurate, sunt promovate conștientizarea societății despre criza de sarcină, înțelegerea adevărului științific că viața începe de la concepție și sprijinirea femeii să nască viața pe care o poartă în ea.

Anul acesta, Marșul pentru Viață va avea loc în 23 martie 2019, în aproximativ 500 de orașe și localități din România și Republica Moldova.

Este importantă implicarea creștinilor într-o astfel de activitate? Ai participat vreodată? Dorești să participi anul acesta?

Poligamia este o relație de căsătorie între mai multe persoane. Ea este interzisă în majoritatea statelor lumii, dar în unele țări, nu este doar un aspect cultural, ci și o măsură acceptată politic. Ea este legală în numeroase țări din Africa și Asia (printre care, Algeria, Mali, Nigeria, Arabia Saudită sau Iran).

Europa, Australia și cele două Americi cuprind țările în care poligamia, nu doar că reprezintă un aspect repudiat de cultură, dar este interzisă și prin lege.

În Kenya, numărul creștinilor care optează pentru această variantă este în creștere, în ciuda dezaprobării din partea bisericilor creștine, aceștia aducând ca argumente exemplele de poligamie din biblie, și cultura lor.

Se justifică poligamia în anumite culturi?

Nu avem nevoie de statistici care să ne spună că generația noastră abandonează credința. O vedem întâmplându-se sub ochii noștri. Realitatea tristă este că majoritatea generației noastre, nu mai are respect față de biserică, nu respectă Cuvantul Domnului, și nu vrea să crească, să se maturizeze.

Ce îi determină pe copiii bisericii să întoarcă spatele? De unde atâta dispreț față de maturizare și responsabilizare? E o problemă cu biserica? Cu copiii? Cu părinții?

Votează cauza care crezi că predomină.