Unul din cel mai iritant fapt este să primești un cadou și să nu știi de la cine este. Nu știu dacă tu ai pățit așa ceva dar eu da... m-am trezit într-o zi cu 5 euro credit pe telefon într-o situație în care creditul meu de pe telefon îmi permitea să sun doar la 112. Este enervant pentru că vrei să îi mulțumești cuiva, vrei să îți exprimi recunoștința și nu cunoști persoana. Cât de nemiloși sunt cu ei înșiși oamenii care participă la jocuri de genul „Secret Santa”, „Îngerașul” și altele asemănătoare, pare o formă de auto-pedepsire. Fiecare om, implicit și eu, și tu, primim zilnic un cadou straniu și suntem atât de obișnuiți cu el, încât nici nu băgăm de seamă, defapt atât de multe activități ne înfășoară încă de dimineață încât luăm cadoul și nici nu ne mai strofocăm să ne gândim de la cine este. Circulă o știre tristă care frământă țara noastră în această perioadă și anume decesul Cristinei Țopescu despre care medicii legiști spun că a murit în somn. Este cea mai periculoasă acțiune pe care o înfăptuim zilnic și anume aceea de a ne pune la somn. Închizi ochii și la revedere, bătăile inimii scad scandalos de mult, nu mai ai control asupra minții, asupra sufletului, asupra trupului, nu mai vezi, nu mai auzi. Spunea teologul și poetul englezThomas Traherne într-o meditație că „somnul este văr primar cu moartea”. Nici o alarmă nu garantează trezirea, nimeni și nimic nu poate oferi siguranța unei noi zile și totuși... Totuși, așa cum îți consideri viața, bună sau rea, ai deschis ochii în timp ce unii nu au mai putut face asta. O nouă zi, o nouă dimineață, este straniul cadou pe care-l primim de la Dumnezeu. Straniu pentru că l-am primit de atât de multe ori, straniu pentru că uit să îi mulțumesc, straniu pentru că eu îl primesc și alții nu și până la urmă de ce eu? Anual sunt mii de oameni care se pun la somn și nu mai văd razele dimineții, prin urmare când i-ai mulțumit ultima oară lui Dumnezeu pentru viață? Pentru șansa unei noi dimineți? „Bunătatea Domnului nu s-a sfârșit, mila Lui nu este la capăt. Ele se înnoiesc în fiecare dimineață.” - scrie în Biblie De ce m-am trezit în această dimineață iar alții în lumea asta largă nu? Un cadou straniu că sunt în viață, că pot vorbi, că pot vedea, că pot umbla dar de îndată ce realizez aceste lucruri și știu și de unde vine cadoul, nu pot decât să îmi îndrept privirea în sus, să îi mulțumesc lui Dumnezeu. O nouă zi este o nouă șansă pe care Dumnezeu o oferă omului de a-și regla viața. Bucură-te de acest cadou, nu se știe câte mai primești, de aceea profită și împacă-te cu Dumnezeu (Isus chiar a murit pentru tine ca acest proces să fie mai simplu) și împacă-te cu cei din jur.

Foarte fain ! De multe ori copii învață adulții lucruri elementare... Gânduri bune pentru meditație. Mulțumesc !

Marea de foc din Australia este de-a dreptul cutremurătoare și nu aș dori să exagerez spunând că fumul de acolo s-a resimțit până și în București, cu siguranță noi nu avem nevoie de astfel de incendii, este suficient fumul produs de mașinile din Germania înmatriculate pe Bulgaria și pilotate cu mândrie prin capitală. Întregul mapamond a fost clătinat în ultimii ani de diverse fenomene care au produs multă durere (vezi incendiul din California, Notre-Dame și mai nou Australia). Fără dar și poate este tare periculos ca în astfel de momente sensibile să dai vina pe Dumnezeu sau să dai vina pe viața trăită mai puțin moral, cu bună-știință a țărilor/regiunilor afectate. Este tare periculos să facem vreo judecată pentru că nici acest drept nu ni s-a oferit. M-am tot gândit la ce folos aceste informații? Eu nu pot fi de ajutor unei astfel de cauze dar dacă tot sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în lume, oare nu cumva pot învăța ceva din toate? Citeam în seara aceasta dintr-o carte veche și măcar că este veche am vorbit acum câtiva ani cu un egiptean și mi-a spus că informațiile sunt reale, memorate și în cultura lor, măcar că el nu este creștin de fel deci nu susținea Biblia. Se spune în cartea Exodul că Egiptul a suferit câteva lovituri sub centură serioase, este o adevărată performanță că încă mai apare pe Google Maps după toate cele suferite. La un moment dat am găsit scris: „Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp. Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost ținutul Gosen, unde locuiau fii lui Israel”. Este posibil ca țara noastră să fie încă ferită de multe rele din cauza multor oameni care stau în rugăciune, care stau în post, care plâng înaintea lui Dumnezeu pentru această țară, oameni pe care noi îi batjocorim, râdem de ei, îi considerăm „spălați pe creier” și lipsiți de toleranță. Oare avem și noi nevoie de evenimente macabre pentru a ne trezi umpic la realitate? Este o înregistrare cu un australian care spune că s-a rugat lui Dumnezeu zilele acestea deși de 25 de ani este ateu și acest lucru ridică semne de întrebare... De ce să așteptăm un rău să ni se întâmple pentru a ridica ochii spre cer? De ce să „trăim clipa” așa cum simțim fără să fim responsabili de ceea ce facem? În Egipt a fost prăpăd, gândește-te cum ar fi fost ca în mijlocul pădurilor arse din Australia să fi fost 30 de metri pătrați cu iarbă verde, copaci verzi și o căbănuță în care oamenii erau pe genunchi în rugăciune? Așa a fost în Antichitate, în Egipt, când Dumnezeu a protejat acea zonă populată de evrei, iar în restul țării a fost prăpăd. Când trăiești cu teamă de Dumnezeu, cu iubire față de El, cu pocaință și credință, El te va acoperi cu palma Sa și te va proteja. Alternativa este să trăiești cum vrei, să ignori credința, chiar să disprețuiești creștinii, să râzi de ce scrie în Biblie însă la urma urmei, precum acel ateu australian tot pe genunchi ajungi mai devreme sau mai târziu, să nu fie prea târziu însă.

Alexandru Nazarie 9 minute · Multe mesaje, multe urări, multe gânduri bune. Cine nu a primit notificări astăzi pe telefon înseamnă că într-adevăr este singur, singurel. În ultima perioadă am observat că nu mai știu să fac urări, adică ori nu mai știu ori mi-am dat seama că multe sunt doar vorbe aruncate pe ferastră, fără de folos, fără esență, spuse doar de dragul de a fi spuse. Am renunțat la urări, în schimb am început să mai sun în stânga și în dreapta întrebând de sănătate pe cei cu care 364 de zile nu prea am vorbit. Urări primesc mulți, dar 30 de secunde de conversație mai nimeni. Urmează un an nou, promisiuni primim multe din toate direcțiile...de la prieteni, de la biserică, de la politicieni, de la nutriționist sau medici. Nu va fi totul roz, unele situații vor părea necazuri, altele bucurii ascunse, îmi place ceea ce a așezat pe hârtie scriitorul englez John Ruskin: „Razele de soare sunt delicioase, ploaia e înviorătoare, vântul ne întărește, zăpada ne entuziasmează; nu există de fapt ceva ce am putea numi vreme rea, ci numai diferite tipuri de vreme bună.” Cunosc o promisiune valabilă pentru o parte din oameni: „Dumnezeu lucrează prin toate lucrurile spre binele celor ce-L iubesc pe El.” - Pierderi? Lipsă de sănătate? Amenzi? Dezămăgiri? Trădări? Victorii? Înfrângeri? Realizări? - În calitate de copil al lui Dumnezeu nu există ceva ce am putea numi vreme rea, ci numai diferite tipuri de vreme bună dar depinde foarte mult de unghiul din care privim! Mă amuză oamenii cărora le fac fotografii: „Te rog nu-mi fă de aici, fă din partea cealaltă că asta este partea în care ies eu bine.” - Prin orice situație prin care am trece anul acesta, fiind copii ai lui Dumnezeu să o privim din unghiul cel bun, pentru că El lucrează prin toate lucrurile/situațiile/evenimentele spre binele copiilor Săi. Nu va fi totul roz, dar prin credință, toate vor fi roz ! Să învățăm în anul acesta să ne bucurăm de toate anotimpurile sufletului, să zâmbim în vale, să colorăm zilele gri, să împletim fapte bune, să croșetăm iubire, să plantăm speranță, să împrăștiem credință.

Unii oameni pun la îndoială existența lui Moș Crăciun, alții pun la îndoială existența că poți fii fericit și în România cândva în viață, alții pun la îndoială viața de după moarte, unii nu cred nici în Dumnezeu, nici în zeii Olimpului și nici în existența lui „prea târziu” Între anii 303 și 311 d.H a fost cea mai dură persecuție asupra creștinismului, o persecuție începută de împăratul Dioclețian și continuată după abdicarea sa din 305 de către Galeriu un anticreștin fanatic. Au aprobat amândoi decrete interzicând scripturile creștine, arestând tot clerul și în final obligând pe toți creștinii să aducă omagii zeilor Romei sau să fie omorâți dacă opun rezistență. Un număr deosebit de mare de creștini au fost omorâți astfel, mai ales în partea de est a imperiului. Totuși, cum s-a sfârșit persecuția? La un moment dat, Galeriu a decis pe patul său de moarte că are nevoie de tot ajutorul supranatural existent și a ordonat ca creștinii să se roage Dumnezeului lor pentru sănătatea sa. Dar pentru el a fost prea târziu ! Nici eu nu cred în multe idei, credințe, personalități sau oameni însă nu îmi permit riscul de a nu crede în Dumnezeu. Mulți oameni așteaptă necazul în viață ca să ridice ochii în sus să murmure o rugăciune, să se smerească și să spună: „Unde ești Doamne? Am nevoie de Tine.” ! Asta a făcut și împăratul Galeriu dar există un risc când trăiești așa, există riscul să-l întâlnești pe „prea târziu” ceea ce s-a și întâmplat în cazul lui. Pe 24 decembrie a trecut milimetric de mine un taximetrist cu măcar 60 km/h, eram cu spatele, și cred că un înger a pus un deget între mine și oglinda taximetristului, altfel eram pe la Floreasca acum, dacă nu cumva la priveghi. Este mai rușinos să trăiești o viață întreagă cum vrei și cum simți și să sfârșești prin a-i cere milă lui Dumnezeu decât să trăiești o viață întreagă așa cum te sfătuiește Dumnezeu, de mulți oameni neînțeles și totuși să sfârșești în brațele Lui. Măcar că Dumnezeu este bun și iubitor și oferă omului șansa împăcării până în ultima clipă a vieții, mulți ne vom întâlni cu un „prea târziu” !