Dumnezeu este bun. Acum câteva mii de ani erau niște băieți care au vrut să facă un fel de Militari Residence, oamenii să locuiască împreună, să aibă toți într-un singur loc toate facilitățile necesare, să facă un zgârie nori numit Babel, deci un fel de Babel Residence. Șeicii cu banii, arhitecții cu design-ul, inginerii cu planurile, toate bune și frumoase doar că Dumnezeu le-a încurcat limbile acolo și nu se mai înțelegeau între ei (Geneza 11). Ne învață istoria că nu ai cum să câștigi în viață dacă te ambiționezi să trăiești taman pe dos poruncile lui Dumnezeu și totuși, văd că Dumnezeu este bun pentru că așa cum le-a încurcat limbile oamenilor atunci, astăzi ar putea tăia internetul instant peste tot pe pământ și nu o face. O fi fost o problemă cu izolarea, cu carantina dar gândește-te ce ar fi viața astăzi fără internet. Nu tu știri false, nu tu manipulare, nu tu poze cu curcubeu, nu tu „black lives matter”... Dumnezeu este bun măcar că oamenii sunt răi, El nu ne mai încurcă „limbile”, ne lasă internetul pentru că deja a predat această lecție în istorie și nu o va mai face din nou ci ne îndreaptă privirea către ceea ce a făcut El deja ca noi să luăm aminte. Dumnezeu este bun. Acum aproximativ 2000 de ani cu o marjă de eroare acceptabilă, un tip cu soția lui au murit pentru că au mințit pe Dumnezeu și pe apostoli deși nu i-a pus nimeni să facă asta dar este o lecție pentru noi! Dumnezeu este bun pentru că dacă ne-ar pedepsi pe toți la fel pentru cât de mincinoși suntem, nici nu ar mai fi nevoie de coronavirus... s-ar împuțina populația într-un așa fel încât proprietarii de pompe funebre ar fi viitorii acționari la Real Madrid. Dumnezeu este bun. Există locuri în care nu poți intra îmbrăcat cum vrei, chiar în Drobeta Turnu-Severin este un astfel de restaurant (am înțeles că sunt mai puțin exigenți acum) dar știm bine că există locuri în care nu poți fi acceptat din cauza religiei, rasei, sexului, îmbrăcămintei, poziției sociale, studiilor ! Filtre puse cine știe de ce, dar ele sunt și dacă nu te încadrezi, nu ești primit. Isus a murit acum 2000 de ani pe o cruce pentru mine, măcar că nu eram în viață atunci, Isus a murit pentru tine deși evident că nu erai în viață atunci! A murit știind cât de răi vom fi, a murit știind că vom trăi ani de zile ignorându-L! Dumnezeu este bun pentru că noi nici pentru familie nu am fi în stare să ne sacrificăm, El a făcut un sacrificiu măcar că nu meritam dovedind prin aceasta că indiferent ce ai făcut sau ce faci, indiferent cine ai fost sau cine ești, indiferent ce spun alții despre tine, El te-a iubit și te iubește. Dumnezeu este bun !

Istoria ne învață că bunica Bisericii Ortodoxe (Biserica Bizantină) a fost subiect de râs și ironie pentru musulmani care căutau să invadeze ușor-ușor Europa. Au venit așadar musulmanii gata de răfuială dar până să-și scoată săbiile din teacă, și ei au rămas uimiți de bisericile creștine care venerau atât de mult icoanele și i-au acuzat pe creștini că și-au făcut idoli și se închină lor și nu lui Dumnezeu. Interesant este că abia după ce a fost semnalată problema din exterior, a început reforma în interior și astfel a apărut „Iconoclasmul” - pe de o parte catolicii nu au renunțat la icoane, pe de altă parte, în Estul Europei, în inima ortodoxiei se ardeau icoane și tablouri pe bandă rulantă. Ortodocșii au revenit la sentimente mai bune și au acceptat într-un final folosirea icoanelor din nou, deși indicațiile de atunci au rămas probabil scrise pe pereții catedralei Sofia din Istanbul, pentru că astăzi este evident că nu mai sunt respectate. Trist este că a fost nevoie tocmai de musulmani ca să se producă o reformă în creștinism, dar cumva este de înțeles... din interior nu se puteau naște gânduri împotriva practicilor bisericii pentru că viața era mai prețioasă decât o virtute de multe ori așa că oamenii nu au fost gata să plătească prețul. Astăzi icoanele nu mai sunt așa de mult la modă (mai ales că nu mai pot fi sărutate, cel puțin un timp) în schimb ne închinăm la oameni, la senzațional, la materiale video poate chiar materiale fotografice și o facem liniștiți, făcând din oameni și cazuri, idoli proaspeți - și oricât am căuta să o dăm la întors, am ajunge cu toții la aceeași concluzie într-un moment de profundă sinceritate. Sfinții din icoane erau pictați căci încă nu exista un magazin de electrocasnice pe atunci să iei un aparat foto cu funcție de filmare 4k. Icoanele în sine nu sunt rele, scopul lor inițial nu a fost rău și ferice de cine știe să le folosească pentru ceea ce au fost ele inițial concepute. Tot așa este și cu mijloacele audio-vizuale de astăzi, scopul lor inițial nu a fost rău, dar derapajul de la scopul inițial conduce la un fiasco cu aromă de creștinism. Bineînțeles că istoria nebăgată în seamă se întoarce sub altă formă în zilele noastre și cu siguranță vor fi multe entități care vor râde și vor ironiza (și pe bună dreptate) modul greșit de utilizare a artei în biserică. Menirea acestor idei nu este de a ataca direct sau indirect diferite practici din prezent ale unor biserici, ci mai degrabă menirea gândurilor este de a reflecta și a vedea dacă în biserica pe care o frecventezi există acest trend periculos de folosire a mijloacelor audio-vizuale într-un mod defectuos. Dacă depistezi o astfel de problemă, poți fi un erou producând o reformă din interior, neașteptând să vină cei din exterior râzând să-ți pună biserica pe gânduri. Poți admira o icoană pentru pictorul care a realizat-o, pentru imaginea în sine sau pentru conținutul din spatele imaginii. Când ai un interes atât ca producător cât și ca admirator altul decât venerarea lui Dumnezeu prin icoană, e o problemă...cam mare. În același fel, mijloacele audio-vizuale de astăzi folosite în și de biserici au o problemă sau nu în funcție de scopul lor onest și real.

Pe zi ce trece se simte o nerăbdare în societate și am o stranie presimțire că nu am fost singurul care s-a gândit să fie pe 16 mai în vârf de munte strigând poate un „Evrica!” care să se audă până în Wuhan. Cine se gândea că va trebui să meargă la brutărie cu ruleta după el măsurând 1,5 metri față de persoana care stă deja la coadă? Pozăm în victime, suferind de pe urma acestor măsuri de precauție sugerate dintr-un condei de consilieri prezidențiali, însă acum nu trăim decât distanțarea socială autorizată pentru că, de fel, noi am tot trăit distanțați social de-a lungul timpului. Ce mașină ai? A, nu ai? Ești sărac, nu poți sta cu mine la masă. Ce job ai? Poftim? Cureți toalete? Lasă-mi o carte de vizită, o să te chem și eu. Nu ești penticostal? Îmi pare rău, dar nu vorbesc cu păcătoși. Exemplele pot continua și ele nu desenează decât realitatea pre-pandemie în care fiecare ne-am distanțat într-un fel sau altul față de cei din jur. Subsemnatul este o excepție ? Nicidecum, eu însumi am făcut asta, cu voie sau fără voie și mi-aș dori să pot să îmi cer iertare de la fiecare față de care am greșit în felul acesta și dacă nu o fac, trage-mă de mânecă, vreau să vorbesc cu tine ! „Ce ușor este să fii creștin!” exclamează mulți care nu conștientizează profunzimea cuvintelor. Isus a zis: „Veniți la mine TOȚI cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”. Am eu aceeași dragoste ca a lui Isus pentru toți? Am dat greș de multe ori arătând o lipsă de iubire față de cei care o meritau și față de cei care nu o meritau iar Isus (modelul perfect de urmat) cheamă la El pe toți indiferent cât L-au rănit. Privind la dragostea Lui, m-am tot întrebat pe unde mă situez eu raportat la adevăratul creștinism. Dar tu? Te numești creștin? Ce sentimente te cuprind dacă te gândești la mine? Distanțarea socială autorizată va dispărea cândva, dar cât timp nu vom rezolva tensiunile existente, bârfele, judecățile... vom rămâne în continuare distanțați social. Poate eu nu sunt un creștin așa bun ca tine, dar mă poți ajuta să fiu vorbind cu mine, corectându-mă dar dacă nu vorbești cu mine și vorbești despre mine cu alții, nu am cum să cresc. Există așadar o distanțiere socială sub diferite forme, dar nici una din ele nu este de natură cerească și nici una din ele nu o regăsim în trăirea Mântuitorului pe pământ. Însă, indiferent câtă respingere vom găsi în jur, la mai puțin de 1,5 metri distanță, chiar lângă noi, este și va fi Dumnezeu până ne vom da și ultima picătură de viață.

Anii 30 d.Hr, primăvara. O zi ce părea obișnuită pentru mulți s-a transformat într-una din cea mai plină de durere, semnificație, dar și de bucurie din istorie. Unii cetățeni turmentați erau prin mulțimea de oameni, printre camerele de filmat, microfoanele jurnaliștilor și câțiva atei, iar alții stăteau liniștiți în casă; bărbații pe o parte aruncau cu zarurile la jocurile lor evreiești și își frecau mâinile sperând să câștige la pariuri, iar pe de altă parte femeile tot frământau coca să iasă cozonacul acela pufos, „măcar anul acesta” se gândeau ele. La un moment dat, un om cu cu adeverință de salariat, venea de la muncă pentru că nu toți își permiteau să stea fără să muncească, nici măcar pe vremurile acelea. Oprit de autorități, i se pune crucea Mântuitorului în spate fiind silit s-o ducă până la locul răstignirii. Trecea Isus pe lângă casele aflate pe Via Dolorosa, dar oamenii stăteau în locuințele lor autoizolați deși puteau să iasă fără să completeze hârtii. Dar ce atâta zarvă pe drum? De ce atâtea strigăte, ură? Ba chiar unele femei cică se băteau pe piept și-L jeleau pe Hristos (Evanghelia după Luca 23). Pentru ce atât zgomot deranjant și lipsă de respect față de oamenii din case? Dar Mântuitorul și-a continuat drumul spre locul în care urma să fie răstignit. Ajunși cu toții la punctul final, acuzații (Isus și doi tâlhari) sunt puși pe cruce... Într-o zi, fiind prin Dedeman, am fost curios să văd cum ar arăta un cui care ar trebui să-mi străpungă mâna și să pătrundă și în lemn astfel încât să îmi țină neclintit trupul; doar privind cuiul m-am înfiorat , darămite să fi experimentat așa ceva. Era ora prânzului și s-a făcut întuneric peste toată țara (Evanghelia după Matei 27), oamenii speriați au scos capul pe geam și de frică au tras obloanele și jaluzelele după ei și totuși, în indiferența lor, în acele momente Isus murea nevinovat pe o cruce. Văzându-L mort, „toate mulțimile care se adunaseră înaintea acestei priveliști s-au întors bătându-se pe piept iar toți cunoscuții Lui stăteau la distanță și se uitau la aceste lucruri”. Oamenii nu au realizat că au fost scutiți ca să-și procure cuie și să fie răstigniți pentru că acesta era drumul care trebuia parcurs pentru salvarea sufletului. Așa era pe-atunci, oamenii se mai gândeau și la suflet, azi, mulți dau doi bani pe el dar să nu cumva să ne supărăm când va fi întuneric în timpul zilei, când nu vom avea internet, televizor și telefoane și vom fi nevoiți să ascultăm strigătul disperat al sufletului de a fi salvat. Este o spaimă pe care nu o vezi decât la spital, la cei care mai au câteva clipe de trăit, o mai vezi la unii oameni după o noapte de beție, când se trezesc lipsiți de sens și plini de regrete și la mulți alți oameni care caută o împlinire înșelătoare în diferite vicii și credințe realizând după câteva clipe de extaz, cât de nefericiți și neîmpliniți sunt. Acum 2000 de ani, Isus a murit pentru mine, pentru tine. Dacă tot suntem în casă, nu ar fi bine să medităm și să înțelegem ce s-a întâmplat atunci!? Orice păcat, mic sau mare, se plătește... nu cu MasterCard, nu cu Bitcoin ! Se plătește cu un sacrificiu. Iar Isus asta a făcut, a plătit în locul meu, în locul tău! Mulțumește-I, recunoaște-ți vina, mărturisește-I păcatele și acceptă iertarea Lui. Acum 2000 de ani toți s-au îndepărat de El, iar azi după 2000 de ani avem ocazia să ne apropiem de El, avem ocazia să nu fim ca ceilalți. Te rog, nu lăsa să treacă Isus pe lângă tine azi și pe lângă casa ta, nu trage și tu draperia la fereastră... Până te încalți, eu o să te aștept în Ghetsimani, și de acolo te invit să mergem împreună la cruce, nu ai nevoie de adeverință. This post was edited by Alex N at April 17, 2020 6:20 PM EEST

Există ceva neatins de virus, neatins de arme, de foc, de tsunami, nici măcar de vreun animal sălbatic, nimic din toate acestea nu pot provoca vreo daună, mică sau mare, e ca și cum ai vrea să lovești apa cu pumnul pentru a o răni, dar ea nu va simți nimic! Întocmai și acest „ceva” are o rezistență extraordinară dar și o slăbiciune imensă... Vorbim despre cuvinte, cu ele blestemăm, cu ele facem urări pe 31 decembrie. Cu ele ridicăm un om, tot cu ele îl băgăm în pământ. Cu ele spunem adevărul, cu ele mințim..Zilnic le folosim și fără să le mai contorizăm, mai ales femeile (scuze..statistica). Durerea cuvintelor, este o durere silențioasă pe care o poți depista stând un pic în liniște, analizând cum le folosesc oamenii. Durerea unui cuvânt apare atunci când din bogăția cu care este îmbrăcat și umplut, îl faci să fie de-a dreptul sărac. Ce este iubirea? Un cuvânt impresionant pe care-l folosim din păcate și pentru a spune: „Iubesc zâmbetul lui Ion Iliescu” dar și pentru a spune: „Îmi iubesc soția mai mult decât orice!”. Îi spui soțului „Te iubesc!” iar el te-ntreabă: „Cu mine vorbeai? Sau cu pisica?”. Dar înainte nu cumva era mai evident? Mai nou, oamenii folosesc cuvântul „odăiță” pentru că probabil sună drăguț un diminutiv în vocabularul unui om neobișnuit cu acest tip de cuvinte și este un cuvânt tradus frumos de Cornilescu în afirmația Mântuitorului Isus. Dar, de la ce a spus El: „intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.”, s-a ajuns la „încuie-ți ușa, deblochează telefonul, pornește camera, postează pe Facebook (eventual pe grupul „În Odăiță”) și așteaptă dând refresh la pagină, să vezi câte inimioare și like-uri ai, iar cei care sunt online, sigur vor aprecia!”. Tatăl? Dacă vede toată lumea, vede și El (spune omul nevinovat). Mai contează semnificația cuvântului? Dacă da, putem fi diferiți față de restul, poate chiar să îi corectăm într-un mod politicos dar dacă nu... N-avem decât să dezbrăcăm de valoare toate cuvintele frumoase, mai ales pe cele din Biblie și apoi, plictisiți și saturați de ele, nu ne va mai rămâne decât să vorbim prin semne și emoticoane. This post was edited by Alex N at April 14, 2020 2:43 PM EEST