Toți oamenii, absolut toți oamenii au cel puțin un gram micuț de milă, este destul de greu să nu te emoționezi când circuli cu tramvaiul și apare o femeie fără o mână sau un picior și cerșește un leu pentru pâine, zice ea. Parcă și de un câine îți este milă când plouă tare, ai vrea să îl iei cu tine sub umbrela aia neagră a ta cu mâner de lemn. Ce să mai zic de cazurile prezentate pe Facebook, uneori aveau obiceiul de a colinda metrourile prezentând un document mai mult sau mai puțin real cu anumite diagnostice medicale și nevoia unei operații de zeci de mii de euro în străinătate. Câte proiecte ni se fac cunoscute în biserici sau în lumea laică? Nu se mai sfârșesc și parcă toate sunt în așa fel prezentate încât ți se înmoaie inima și se face cât un purice. Și totul se rezumă la a da bani, dacă dai bani ești om bun. Ni se spune că și doi lei dacă ai avea, merită să îi dai… oare chiar merită? Chiar dacă mulți vor râde, am simpatizat de mic echipa de fotbal Dinamo, iar de ceva luni există o mobilizare a suporterilor de a trimite bani, a dona, a cumpăra bilete virtuale la meciuri (se joacă fără spectatori) și am rămas uimit de felul în care sunt motivați oamenii de rând prin articole eminesciene și clipuri motivaționale… așa ajung unii dintre ei să-și dea pensia, alocația, unii chiar să amâne intervenții medicale doar ca să sufere pentru această cauză, să susțină salarii de mii de euro a unor oameni care joacă fotbal. Interesant nu? Pun eu 10 lei, pui și tu, mai pune și un prieten.. Ușor-ușor facem 6000 de euro să plătim salariul pe o lună a unui fotbalist care nu joacă nimic. Oamenii sunt sensibili și răspund în general chiar și până la sacrificiu pentru a susține o cauză. Oare chiar merită? A încuraja o lipsă de implicare în diferite cauze, ar însemna să spun: „Nu mai fii om!”, iar eu nu doresc asta ci mai degrabă te-aș provoca să deschizi bine ochii, să ai grijă cui, cât și de ce îi dai, nu te lăsa păcălit de nimeni.. nici de biserici, nici de organizații, nici de persoane private, nici de cazuri prezentate printr-o reclamă plătită pe Facebook. Escroci sunt peste tot, interese sunt peste tot, profitori sunt peste tot! Atunci? Ce este de făcut? Am citit într-o carte financiară care spune că pentru a avea, trebuie să dai și nu invers. De aceea marii bogați ai lumii donează, crează fundații (nu știu într-adevăr toate motivele, dar unul dintre ele cu siguranță este principiul dărniciei). Am avea tentația de a ține toți banii pentru noi, de aceea ajungem sclavii lor. Este înțelept să ai economii dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la a dărui. Deci este un lucru foarte bun și sănătos să dăruim și cel mai important, este și biblic. Cui dăruim? Aici apare problema semnalată mai sus. Cui? Simplu este să dai oricui pe stradă și vei spune: „Da, mă simt bine, am dăruit!” - Ce te faci când vei afla că băiețelul acela de lângă shaormerie, câștigă din cerșit mai mult decât tine? (Există cazuri concrete). Atunci, concluzia este că poți fi păcălit oriunde pentru că escroci sunt peste tot (unii se plimbă și prin biserici, țin să subliniez asta). Soluția este rugăciunea: „Doamne, am bănuții aceștia vreau să îi dau, Doamne am laptopul acesta vechi și nu-l mai folosesc, vreau să-l dau. Doamne am hainele acestea, vreau să le dau… cui să le dau? Fă să întâlnesc eventual persoana care are cu adevărat nevoie.” - Făcând o rugăciune de genul acesta, cu siguranță că Dumnezeu ne va îndrepta către cauza care merită și care nu reprezintă escrocherie, eu am testat și funcționează, altfel nu aș fi scris aceste cuvinte niciodată. Cât dăruim? Există situații și situații, eu am fost într-un caz în care am dat și ultimul leu din portofel… nu mai aveam nici un ban decât câteva monezi pe acasă, nici măcar să încarc telefonul nu mai aveam bani și am stat un timp așa, doar primind apeluri dar la câteva zile, în drum spre Alexandria primesc un mesaj pe telefon: „Contul tău a fost încărcat cu 5 euro”, nu am cerut nimănui, nu am povestit nimănui despre impasul financiar prin care treceam, nici până în ziua de astăzi nu știu cum s-a întâmplat acea încărcare, și de unde a venit, de la cine. Sunt situații în care trebuie să renunți la pastele tale cu trufe și creveți și să mănânci 2 pungi de stixuri ca să poți ajuta dar sunt și situații în care ajutorul pe care îl dai nu îți afectează așa de mult bugetul. Important este să ajuți și să dai din toată inima, pardon… din TOATĂ inima ! Altfel, este degeaba, oricât ai dărui! Dumnezeu niciodată nu rămâne dator, El este specialist în a binecuvânta pe cei care dăruiesc, în Proverbele din Biblie spune că dacă ajuți pe un sărac, împrumuți pe Dumnezeu dar dincolo de orice teologie, teorie și ipoteze… sunt cazuri concrete și în Biblie, și în istorie, și în zilele noastre, și în viața mea în care se poate observa că Dumnezeu chiar nu rămâne rece când vede un om care dăruiește. Grijă mare cui, cât și de ce dai bunurile tale, escroci sunt peste tot. Dumnezeu nu rămâne niciodată dator dar aceasta nu înseamnă că noi trebuie să ne punem înțelepciunea pe raft și să dăm oricui, orice, oricât.

Zilele acestea pe când așteptam primirea restului de la florar, îi zic: „Haideți că aveți să îmi dați rest, acum după ce ați dat lovitura de 1 martie..” și auzind aceasta, mă invită să ii văd stocul de flori care a rămas din cauza vânzărilor slabe și atunci mi-am dat seama că în viață este greu să te impui în lumea giganților adică whatsapp-ul și facebook-ul au trimis atâtea emoticoane cu flori încât aproape că au rămas fără provizii dar totuși, pare că au resurse nelimitate și este și ieftină varianta aceasta, au ajuns și băieții să își trimită flori între ei din cauza prețului digital. Aș colinda în zori de primăvară cu un braț de flori pe bicicletă să le împart în stânga și în dreapta și să vă spun „La mulți ani!”, dar am învățat cu prețul cicatricelor că până și bunul-simț din păcate poate fi astăzi considerat a fi un „avans” făcut cuiva așadar pedalând liniștit spre casă, m-am gândit la ceva mai mult decât o floare dar care în același timp îmi oferă o protecție. Aș vrea să nu uiți că milioane de femei au fost călcate mai la propriu, mai la figurat, în picioare de-a lungul istoriei dar ceea ce a făcut o schimbare drastică în lume a fost influența creștinismului, oamenii lui Dumnezeu care au promovat egalitatea și dreptul femeilor.. nu, nu este vorba de promotorii feminismului de azi, ei au alte scopuri. Te bucuri azi de un statut și de un privilegiu care pentru milioane de femei nu a fost posibil nici măcar la rangul de vis. Aș vrea să nu uiți că Isus te iubește și mă gândesc că dintre toate ființele de pe pământ, El s-a arătat după înviere Mariei apoi celorlalți, încă de atunci El a arătat că femeia nu trebuie disprețuită, ci sufletul ei este la fel de prețios precum al bărbaților. Isus te iubește măcar că poți fi disprețuită de misogini sau de propriul soț. Isus chiar te iubește și merită din plin să-L iubești. Aș vrea să nu uiți că frumusețea adevărată nu stă în ceea ce mai scoate pe piață L`Oreal, Estee Lauder sau Chanel, ci frumusețea ta stă în gingășia și hărnicia pe care o poți avea în diminețile în care nu ai timp de machiaj și te apuci de treabă. Frumusețea ta stă în suportul pe care-l oferi celui de lângă tine, în afecțiunea cu care poți îmbrățisa pe cel cu palmele bătătorite de muncă (fie ea la tastatură în zilele noastre). Nu, nu vei intra în istorie nici dacă vei fi vreodată prim-ministru (măcar că doamna Viorica poate fi o excepție), nu, nu vei intra în istorie dacă vei schimba bărbații precum șosetele și nu, nu vei intra în istorie dacă ai mai multe intrări la mall decât ore de rugăciune pe genunchi. Dar iubindu-L pe Dumnezeu, vei rămâne în istorie și asta nu o spun eu ci istoria însăși. Bucură-te de ceea ce ești, nu numai azi, dar în mod special azi și alege să fi specială, îndeplinești multe condiții dar cea mai importantă este să-L iubești pe Dumnezeu cu adevărat. La mulți ani !

Probabil că oamenii care nu au auzit de Fecioara Maria până acum pot fi numărați pe degete de aceea prea multe detalii despre ea nu voi da. O fată liniștită, cuminte, cu principii și ascultătoare de părinți (altfel ajungea prin coclauri și nu mai citeam în Biblie despre ea). O fată prin care într-un chip miraculos s-a născut Fiul lui Dumnezeu, despre taina aceasta nu este momentul de discutat acum. Ziua în care Maria a început să plângă nu a fost nici când a vizitat-o îngerul, nici când i-a crescut burta văzându-se însărcinată, nici când a născut pe Mesia, nici când a murit pe cruce Hristos, nici când a înviat Hristos, nici când a plecat la ceruri Hristos. Ziua în care Maria a început să plângă a fost pe 1 noiembrie 451 d.Hr. O zi regretabilă în care episcopii prezenți la Conciliul de la Calcedon au votat și promulgat doctrina mariolatriei, adică închinarea adusă Mariei, mamei lui Cristos. Nu, nu a fost un plâns de bucurie ci un plâns de durere, un plâns ale cărui lacrimi ar fi putut genera un nou potop pe pământ. Să fi în umilință o unealtă în mâna lui Dumnezeu, să ai onoarea de a naște pe Fiul lui Dumnezeu și apoi să fii venerată de oameni, în locul lui Dumnezeu? Adică oamenii să se închine ție și nu lui Isus? Oamenii să se roage ție, care nu ai nici o putere și să nu se roage lui Dumnezeu care are TOATĂ puterea? Îmi imaginez că de fiecare dată când un om se închină Mariei și se roagă ei, aceasta își pleacă ființa înaintea Domnului și spune: „Iartă-mă Doamne!” însă Dumnezeu care știe adevărul, știe că Maria nu a cerut acest lucru nimănui și știe că atât timp cât a fost pe pământ, Maria nu a împrăștiat cărți cu rugăciuni care să-i poarte numele, ci ea a fost ascultătoare, umilă și credincioasă, rostind chiar niște cuvinte greu de pronunțat pentru o mamă Fiului pe care l-a născut: „Domnul meu”. Ea a fost cea care la prima minune de la nunta din Cana le-a zis slugilor: „Să faceți orice vă va zice (vorbea despre Isus)”. Ea avea credință în El, nu în ea. Este un lucru foarte grav să iei din slava lui Dumnezeu adică Moise a făcut asta și a fost pedepsit rapid, Irod și alții. Ei bine, unii oameni încearcă să fure din slava lui Dumnezeu de bunăvoie dar pe alții îi ajutăm și noi să facă asta. Cât vom trăi pe acest pământ vom purta în noi o parte din caracterul lui Narcis, că vrem, că nu vrem ! Anual ne înțeapă câte un prieten: „Ce mă, ți-au murit lăudătorii!?”. Eul nostru, firea noastră întotdeauna se va bucura când vom fi lăudați, uneori am spune că merităm, dar meritul este tot al lui Dumnezeu de aceea oricând încercăm să furăm din slava lui Dumnezeu, ajungem într-o situație tare neplăcută și nefavorabilă nouă. Până în anul 451 Maria stătea liniștită, cine știe cu ce se ocupa în ceruri dar din anul 451 ea a început să plângă. Mulți oameni stau liniștiți, fac fapte bune, slujesc, cântă, predică și totul este bine și frumos până când apărem noi și îi ridicăm în slăvi, le oferim o deosebită onoare și în loc să-L pe vedem pe Dumnezeu prin ei, îi vedem doar pe ei, ajungem să ne închinăm mai degrabă lor decât lui Dumnezeu și asta pentru că oamenii în general au nevoie de o celebritate în viețile lor, de aceea și pe Isus au vrut să-L facă împărat când au văzut ce minuni face. Este mai ușor să ai o celebritate vizibilă/palpabilă decât una invizibilă/nepalpabilă. Mereu m-am bucurat când am fost lăudat și am și avut așteptări de multe ori ce-i drept dar în același timp am căutat să fiu în gardă pentru că pericolul este foarte mare. Consider că trebuie să fim atenți la felul în care oferim cinste, laude, trebuie să fim responsabili și în acest aspect pentru că, în concluzie, trebuie să ne iubim aproapele și asta înseamnă printre altele că trebuie să-l protejez pe aproapele meu să nu fure din slava lui Dumnezeu. Cu toții avem nevoie de aprecieri, dar să ne ferească Dumnezeu să ajungem să fim idoli pentru oameni. Să iubim deci pe cei care nu mai sunt și pe cei care încă mai sunt în viață protejându-i de ceea ce i s-a întâmplat Fecioarei Maria. Este o diferență între a recunoaște și a aprecia (binele făcut de cineva, viața cuiva sau ceea ce face cineva) și a venera. Singurul care merită să fie venerat, singurul care merită să fie lăudat, onorat este Dumnezeu: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Nu-l fă pe aproapele tău să plângă și dacă îți schimbi brusc atitudinea după citirea acestor gânduri, s-ar putea să nu îi cadă bine inițial dar în final îți va mulțumi.

Este întrebarea pe care uiți să ți-o mai pui când totul merge bine dar este întrebarea care macină cel mai mult în mintea omului atunci când omul nu mai este ce a fost. Ce mai contează un leu când abia se închide portofelul? Contează în ziua în care ai nevoie de fix un leu să cumperi o pâine. Ce mai contează X când am devenit atât de cunoscut? Contează în ziua în care te vezi singur, părăsit de toți cei care se pare că râdeau cu tine când erați la o shaorma. Ce mai contează dacă fac ceva imoral.. un păcat când nu mă vede nimeni? Contează în ziua în care sub propria-ți privire, consecințele ignorate de pe hârtie prind viață în viața ta. Ce mai contează un sfat primit când totul îmi merge bine? Contează în ziua în care analizându-te vei observa nostalgic că fix ignorarea sfatului te-a dus în locul în care nu ai fi vrut să fi. Ce mai contează ? O întrebare parcă de oameni mari care nu-și are locul în viețile noastre de copii (cică încă există un copil în fiecare dintre noi, indiferent de vârstă). O întrebare enervantă care deranjeză urechea noastră libertină. Era un băiat pe stradă, scria pe buletinul său : „Șimei” și da, nu era român ! Într-o zi trece împăratul David pe lângă el, îngândurat pentru că a plecat pe ușa din spate a împărăției ca să nu dea nas în nas cu fiul său. Șimei era genul de om care nu-și punea întrebarea: „Ce mai contează?” - Ce mai contează dacă-l fac cu ou și cu oțet pe cel care a fost împărat și acum umblă desculț pe ulița mea? Așa că în văzul tuturor acționează iresponsabil, vorbește ca un om fără minte și scapă prin mila împăratului pe moment de moarte doar că după câțiva ani, David îl sfătuiește pe fiul său cu privire la Șimei: „Să-i cobori perii albi însângeraţi în Locuinţa morţilor”. Ce mai contează ce fac acum? Probabil că pe moment nu contează, dar asta nu înseamnă că nu voi conștientiza cu durere într-o zi propria-mi neglijență. S-ar putea să nu-ți pese de prieteni, de sănătate, de familie, de biserică, de suflet, de Dumnezeu și ești liber să o faci, doar că la TV sau TikTok nu te va încuraja nimeni să îți pui această întrebare, pentru că nu le pasă de tine. Mai devreme sau mai târziu fiecare ne vom lovi de ea, pe unii ne va zdrobi efectiv iar pe alții ne va pune în gardă. „Ce mai contează?” - o întrebare pe care mult timp eu am ignorat-o și este posibil ca în anumite domenii încă să o ignor fără a fi conștient de asta însă pe măsură ce am trăit și experimentat diverse situații, am ajuns să nu mai zic: „Ce mai contează?” ci să afirm destul de sigur: „Contează!” - Contează ce fac azi, contează ce fac mâine. Atât timp cât Dumnezeu mai lasă viață în mine, contează! Contează cum trăiesc, cum vorbesc, cum glumesc, cum conduc, cum respect pe cei din jur; contează să fiu împăcat cu El, să iubesc biserica, să iubesc oamenii, să prețuiesc prietenii și familia, să prețuiesc ceea ce sunt și ceea ce am. Tu ce mai aștepți ?

Dumnezeu este bun. Acum câteva mii de ani erau niște băieți care au vrut să facă un fel de Militari Residence, oamenii să locuiască împreună, să aibă toți într-un singur loc toate facilitățile necesare, să facă un zgârie nori numit Babel, deci un fel de Babel Residence. Șeicii cu banii, arhitecții cu design-ul, inginerii cu planurile, toate bune și frumoase doar că Dumnezeu le-a încurcat limbile acolo și nu se mai înțelegeau între ei (Geneza 11). Ne învață istoria că nu ai cum să câștigi în viață dacă te ambiționezi să trăiești taman pe dos poruncile lui Dumnezeu și totuși, văd că Dumnezeu este bun pentru că așa cum le-a încurcat limbile oamenilor atunci, astăzi ar putea tăia internetul instant peste tot pe pământ și nu o face. O fi fost o problemă cu izolarea, cu carantina dar gândește-te ce ar fi viața astăzi fără internet. Nu tu știri false, nu tu manipulare, nu tu poze cu curcubeu, nu tu „black lives matter”... Dumnezeu este bun măcar că oamenii sunt răi, El nu ne mai încurcă „limbile”, ne lasă internetul pentru că deja a predat această lecție în istorie și nu o va mai face din nou ci ne îndreaptă privirea către ceea ce a făcut El deja ca noi să luăm aminte. Dumnezeu este bun. Acum aproximativ 2000 de ani cu o marjă de eroare acceptabilă, un tip cu soția lui au murit pentru că au mințit pe Dumnezeu și pe apostoli deși nu i-a pus nimeni să facă asta dar este o lecție pentru noi! Dumnezeu este bun pentru că dacă ne-ar pedepsi pe toți la fel pentru cât de mincinoși suntem, nici nu ar mai fi nevoie de coronavirus... s-ar împuțina populația într-un așa fel încât proprietarii de pompe funebre ar fi viitorii acționari la Real Madrid. Dumnezeu este bun. Există locuri în care nu poți intra îmbrăcat cum vrei, chiar în Drobeta Turnu-Severin este un astfel de restaurant (am înțeles că sunt mai puțin exigenți acum) dar știm bine că există locuri în care nu poți fi acceptat din cauza religiei, rasei, sexului, îmbrăcămintei, poziției sociale, studiilor ! Filtre puse cine știe de ce, dar ele sunt și dacă nu te încadrezi, nu ești primit. Isus a murit acum 2000 de ani pe o cruce pentru mine, măcar că nu eram în viață atunci, Isus a murit pentru tine deși evident că nu erai în viață atunci! A murit știind cât de răi vom fi, a murit știind că vom trăi ani de zile ignorându-L! Dumnezeu este bun pentru că noi nici pentru familie nu am fi în stare să ne sacrificăm, El a făcut un sacrificiu măcar că nu meritam dovedind prin aceasta că indiferent ce ai făcut sau ce faci, indiferent cine ai fost sau cine ești, indiferent ce spun alții despre tine, El te-a iubit și te iubește. Dumnezeu este bun !